Ideea centrală
Lucrarea așază dansatorul într-o lume grafică ce nu se fixează într-un singur stil. Fiecare capitol introduce o regulă nouă, iar corpul îi arată publicului cum să o citească.
Cercurile oferă o ancoră recurentă. Pot încadra o poziție, extinde o rotire sau conduce privirea spre un punct precis fără să copleșească interpretul.
Schimbările de culoare creează punctuație emoțională: roșul pare urgent, monocromul eliberează spațiul, iar albastrul și verdele deschid un registru mai fluid și jucăuș.
Conturul luminos dublează dansatorul fără să-l înlocuiască. Mărește un gest și transformă o poziție trecătoare într-o memorie grafică împărtășită de întreaga sală.
În fond, piesa vorbește despre curiozitate: plăcerea de a testa câte relații pot exista între un corp și un ecran.